O tânără de 26 de ani, suspectată că a introdus în ţară peste un kilogram de canabis procurat din Spania, a fost reţinută pentru trafic de droguri şi urmează să fie prezentată luni în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Ea a fost reţinută în urma unui flagrant organizat de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor DIICOT.
‘În cauză s-a reţinut faptul că, la data de 14.03.2021, inculpata a introdus în ţară, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, judeţul Arad, droguri de risc (canabis), ce au fost achiziţionate de pe teritoriul Spaniei. (…) Drogurile erau ambalate în folie de staniol, introduse în două borcane de sticlă şi acoperite cu cafea măcinată, în scopul disimulării’, se precizează într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, întreaga cantitate de droguri a fost găsită asupra tinerei, în momentul prinderii în flagrant.
Inspectoratul General al Poliţiei Române precizează, într-un comunicat, că femeia a plecat din Spania şi a transportat drogurile în municipiul Târgu Jiu, unde locuieşte, urmând să le comercializeze în judeţul Gorj.
Inculpata reţinută urmează să fie prezentată Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 zile.