Peste 160 de sancţiuni în valoare de 14.500 lei au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a răspândirii COVID-19, a precizat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, în ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, au fost desfăşurate 13 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii implicate, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19. În total, 243 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanţi ai ANPC, ANSVSA şi Ministerului Sănătăţii au acţionat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase şi mijloace de transport în comun. În cadrul acţiunilor, au beneficiat de activităţile informativ-preventive şi au fost verificate 1.000 de persoane, 122 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum şi 214 mijloace de transport în comun/mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 164 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă. De asemenea, au fost desfăşurate acţiuni de informare a cetăţenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului judeţ, privind obligativitatea purtării măştii de protecţie şi păstrarea distanţării pentru toate persoanele prezente în: pieţe, parcare pieţe, staţii mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru şi parcurile din municipiul Târgu Jiu şi oraşele/comunele din judeţul Gorj.