AcasăStiri generaleGorj: Peste 180 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor prevenirii şi combaterii răspândirii...

Gorj: Peste 180 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19, în ultimele 24 de ore

Peste 180 de sancţiuni în valoare de 18.000 lei au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19, a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, în ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, au fost desfăşurate 14 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii implicate, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19. În total, 261 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanţi ai ANPC, ANSVA şi Ministerului Sănătăţii au acţionat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase şi mijloace de transport în comun. În cadrul acţiunilor, au beneficiat de activităţile informativ-preventive şi au fost verificate peste 1.200 de persoane, 118 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum şi peste 240 de autovehicule/mijloace de transport în comun/mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 183 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 18.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks