Peste 200 de sancţiuni au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19, a precizat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, în ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, au fost desfăşurate 17 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii implicate, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19. În total, 264 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanţi ai ANPC, ANSVA şi Ministerului Sănătăţii au acţionat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase şi mijloace de transport în comun. În cadrul acţiunilor, au beneficiat de activităţile informativ-preventive şi au fost verificate peste 1.100 de persoane, 221 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum şi 278 de autovehicule/mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 202 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020. De asemenea, au fost desfăşurate acţiuni de informare a cetăţenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului judeţ, privind obligativitatea purtării măştii de protecţie şi păstrarea distanţării pentru toate persoanele prezente în următoarele spaţii publice: pieţe, parcare pieţe, staţii mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru şi parcurile din municipiul Târgu Jiu şi oraşele/comunele din judeţul Gorj.