Peste 250 de sancţiuni în valoare de 15.000 lei au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu. Potrivit acesteia, în ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituţiei Prefectului, au fost desfăşurate 15 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii implicate, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19. În total, 212 poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanţi ai ANPC, ANSVA şi Ministerului Sănătăţii au acţionat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase şi mijloace de transport în comun. În cadrul acţiunilor, au beneficiat de activităţile informativ-preventive şi au fost verificate peste 1.600 de persoane, 232 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum şi 310 autovehicule/mijloace de transport în comun/mijloace de transport de agrement. Începând cu data de 9 noiembrie, au intrat în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin HG nr. 935/2020. În acest context, începând cu ora 00,00, poliţiştii gorjeni au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea verificării respectării noilor măsuri impuse. Prin această Hotărâre de Guvern, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23,00-5,00, este restricţionată, cu unele excepţii pentru motive justificate, în care persoanele sunt obligate să prezinte legitimaţia de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, indiferent de incidenţa cumulată a cazurilor. De asemenea, se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private şi se suspendă activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor. Prin excepţie, se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 251 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.