Poliţiştii au intervenit, în perioada 30 iulie – 5 august, în 36 de cazuri de violenţă domestică, fiind întocmite dosare penale pentru violenţă în familie şi ameninţare, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu.
Potrivit acestuia, în 15 dintre cazuri, poliţiştii care au intervenit la cazurile de violenţă domestică au emis, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile.
De asemenea, în urma probatoriului administrat în patru dosare penale, poliţiştii gorjeni au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi de 56 de ani, din comunele Logreşti, Stejari şi Băleşti, bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi ameninţare.
‘La data de 5 august, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Gorj un bărbat de 66 de ani, din comuna Scoarţa, bănuit de săvârşirea infracţiunii de nerespectarea măsurilor impuse printr-un ordin de protecţie provizoriu, întrucât acesta a revenit la domiciliu, deşi la data de 4 august, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat, întrucât acesta ar fi exercitat acte de violenţă asupra norei sale’, a spus Victor Ţuhaşu.