Poliţiştii caută, vineri după-amiaza, un băiat în vârstă de 10 ani, din comuna Ciuperceni, satul Vârtop, care a dispărut de lânga mama sa în timp ce se juca la marginea unei păduri, au informat reprezentanţii IPJ Gorj.
Potrivit IPJ, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la faptul că numitul Ciotârlă Alexandru, în vârstă de 10 ani, din comuna Ciuperceni, satul Vârtop, în jurul orei 14,30, în timp ce se afla la marginea unei păduri din localitate, împreună cu mama sa, s-ar fi jucat prin împrejurimi şi ar fi dispărut.
La data dispariţiei, minorul era îmbrăcat cu o geacă albastră în carouri şi pantaloni de culoare maro.
Semnalmente: înălţime aproximativă de 1,45 m, păr şaten, ochi albaştri, constituţie atletică.
‘În momentul de faţă se acţionează în teren cu efective mărite pentru identificarea minorului’, au transmis reprezentanţii IPJ. AGERPRES / (AS – autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă)