Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce, în urma unei altercaţii în trafic, în municipiul Târgu Jiu, unul dintre ei a înjunghiat două persoane, iar altul a lovit cu piciorul maşina în care se aflau victimele, a informat, luni, Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Potrivit sursei citate, duminică, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii: C.R.N. – pentru săvârşirea infracţiunilor de: tentativă de omor, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi C.M.L. – pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
‘Din materialul probatoriu administrat până în prezent a rezultat că în noaptea de 14 spre 15 mai, în jurul orelor 01,00 – 01,30, la trecerea de pietoni situată pe strada Nicolae Titulescu, din municipiul Târgu-Jiu, în zona staţiei de taxi, suspectul C.M.L. a lovit cu piciorul în autoturismul marca Ford K, condus de martora G.M.M., iar după ce autoturismul a oprit pentru ca ocupanţii să ceară explicaţii agresorilor, suspecţii C.R.N. şi C.M.L. s-au năpustit asupra persoanelor vătămate S.C.C. şi P.G.A., care coborâseră de pe bancheta din spate a autoturismului, lovindu-i cu pumnii şi picioarele în diferite zone ale corpului. În această împrejurare, suspectul C.R.N. a înjunghiat cu un cuţit în abdomen pe victima P.G.A., cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare 35 – 40 de zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa, persoana vătămată fiind transportată la spital şi supusă unei intervenţii medicale de urgenţă. În aceleaşi împrejurări, suspectul C.R.N. a înjunghiat-o şi pe victima S.C.C. în zona fesei stângi, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 16 – 18 zile îngrijiri medicale’, se arată în comunicatul procurorilor.
De asemenea, prin manifestările violente, cei doi suspecţi au tulburat ordinea şi liniştea publică.
Suspecţii C.M.L. şi C.R.N. au fost reţinuţi preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 15 mai, ora 19,20, respectiv 20,30.
Cercetările continuă pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând să fie dispuse măsuri legale în cauză.