Inspectorii de muncă gorjeni au aplicat, în cursul săptămânii trecute, sancţiuni de peste 180.000 lei pentru neregulile depistate la angajatorii din judeţ care au fost verificaţi pe linia relaţiilor de muncă şi securitate şi sănătate în muncă.
Potrivit unui comunicat de presă al ITM Gorj remis miercuri AGERPRES, în săptămâna 16-20 ianuarie, trei persoane au fost depistate de către inspectorii de muncă în timp ce prestau muncă nedeclarată pentru doi angajatori, pe raza judeţului Gorj.
În perioada menţionată, inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniile relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă au efectuat un număr de 46 controale, fiind aplicate 30 sancţiuni şi dispuse 129 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.
Au fost aplicate amenzi în cuantum de 184.000 lei.
‘Un angajator cu sediul social în satul Buduhala, comuna Teleşti, a fost sancţionat cu suma de 40.000 lei pentru folosirea în activitate a două persoane pentru care nu avea încheiate în prealabil contracte individuale de muncă. Persoanele identificate de către inspectorii de muncă prestau activitate ca muncitori necalificaţi în domeniul agricol, în satul Teleşti, comuna Teleşti. Alt angajator cu sediul în municipiul Târgu Jiu a fost sancţionat cu suma de 10.000 lei pentru primirea la muncă a unui salariat cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractului individual de muncă cu timp parţial. Persoana identificată de către inspectorii de muncă presta activitate ca lucrător gestionar, în satul Teleşti, comuna Teleşti. Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj transmite tuturor angajatorilor toleranţă zero faţă de munca nedeclarată şi de cea subdeclarată, precum şi faţă de evenimentele care implică securitatea şi sănătatea în muncă’, au transmis reprezentanţii ITM Gorj.