Un bărbat în vârstă de 51 de ani a decedat în urma unui accident petrecut pe DN 67D, în zona localităţii Leleşti, şi alte 5 persoane cu vârste între 6 şi 54 de ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.
Potrivit acestuia, în jurul orei 16,45, pompierii au fost solicitaţi prin intermediul numărului 112 să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Leleşti, în care au fost implicate 2 autovehicule. La faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare şi o autospecială SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi 4 ambulanţe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma impactului violent au rezultat 6 victime, dintre care una încarcerată şi inconştientă.
‘S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a victimei, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte 5 victime. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele de intervenţie nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului în vârstă de 51 de ani găsit încarcerat. Celelalte 5 victime au fost transportate la UPU (6 ani băiat, 13 ani fetiţă, 54 ani femeie, 31 ani femeie, 41 ani bărbat)’, a spus Florin Chisim.
Centrul Infotrafic a anunţat că cele două autoturisme au fost implicate într-o coliziune frontală, circulaţia fiind întreruptă în ambele direcţii pentru aproximativ 45 de minute în vederea efectuării cercetărilor la locul producerii accidentului.