Sezonul 2020 pentru zona de agrement din staţiunea balneoclimaterică Săcelu, aflată în administrarea Complexului Energetic (CE) Oltenia, va fi închis începând cu data de 28 septembrie, anunţă, vineri, un comunicat de presă al companiei. Potrivit sursei citate, în acest an, deschiderea a fost întârziată, iniţial, ca urmare a instituirii stării de urgenţă care interzicea desfăşurarea unor astfel de activităţi şi, ulterior, timpului alocat implementării măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, măsuri specifice activităţilor de operare a plajelor turistice. ‘Ca urmare a regulilor de distanţare socială impuse de pandemia actuală, capacitatea maximă a fost limitată la 200 de locuri. În acest sezon, gradul de ocupare a fost de 100%, atât în zilele de weekend, cât şi în restul săptămânii. Conducerea CE Oltenia mulţumeşte celor care s-au ocupat de administrarea zonei de agrement Săcelu, în condiţiile în care această activitate se încadrează în cele cu risc crescut de infectare, şi, nu în ultimul rând, turiştilor care au înţeles şi respectat restricţiile impuse de regulamentul de ordine interioară privind programarea, accesul şi conduita în spaţiul de agrement’, se arată în comunicatul CE Oltenia. Zona de agrement Săcelu, care dispune de patru bazine în aer liber, nămol terapeutic şi plajă, a beneficiat de investiţii alocate de CE Oltenia pentru a oferi un cadru modern, cu dotările necesare petrecerii unui sejur plăcut (nisip fin, şezlonguri, umbrele, duşuri, grupuri sanitare, punct de prim-ajutor). În staţiunea Săcelu pot fi tratate afecţiuni ale aparatului locomotor, afecţiuni reumatice şi afecţiuni neurologice periferice.