AcasăStiri generaleGorj:Un bărbat şi fiul său,transportaţi la spital după ce autoturismul în care...

Gorj:Un bărbat şi fiul său,transportaţi la spital după ce autoturismul în care se aflau a acroşat un cal şi s-a răsturnat

Două persoane au fost transportate, luni, la spital, după ce autoturismul în care se aflau a acroşat un cal şi s-a răsturnat, pe DN 67, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Victor Ţuhaşu. Potrivit acestuia, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Scoarţa a avut loc un eveniment rutier. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un bărbat de 45 de ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Scoarţa, din direcţia municipiului Târgu Jiu către oraşul Târgu Cărbuneşti, a acroşat un cal care se afla pe partea carosabilă, iar după impact s-a răsturnat pe partea dreaptă a direcţiei lui de mers. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a conducătorului auto şi a fiului său de 19 ani, pasager în autoturism, aceştia fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorului auto urmează să îi fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks