AcasăPoliticaGraţiela Gavrilescu: PUSL a susţinut datele calendarului – 15 şi 29 septembrie

Graţiela Gavrilescu: PUSL a susţinut datele calendarului – 15 şi 29 septembrie

Partidul Umanist Social Liberal a susţinut luni, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, datele calendarului referitoare la alegerile prezidenţiale – 15 şi 29 septembrie, a declarat deputatul Graţiela Gavrilescu, preşedinte al Biroului Executiv al formaţiunii, scrie Agerpres.

„Mesajul PUSL a fost clar. Avem asumat un calendar şi calendarul trebuie respectat de cei care l-au asumat, respectiv alianţa, de cei care conduc, pentru că au deja, să spunem, o bilă albă, în sensul că poporul a dat la alegerile europarlamentare pentru Alianţa PSD – PNL 54%. Asta ce înseamnă: că trebuie ca toţi care şi-au asumat un calendar pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare să îl respecte, astfel încât poporul care i-a votat să fie mulţumit”, a declarat Graţiela Gavrilescu, la Palatul Victoria.

Potrivit acesteia, „lucrurile care ţin de agende proprii nu fac bine”.

„Cred că, în zilele următoare, pentru că timpul este foarte scurt, cele două partide politice se vor întâlni în coaliţie şi vor găsi numitorul comun care este numitorul pentru binele poporului român”, a adăugat deputata.

Întrebată dacă PUSL a mers, în cadrul discuţiilor, pe datele prezentate, respectiv de 15 şi 29 septembrie, Graţiela Gavrilescu a răspuns: „Exact, pe cele ale calendarului”.

„Să nu-i dezamăgim pe români, să mergem înainte. Chiar dacă este cald, chiar dacă este frig, au fost alegeri în toate anotimpurile, nu cred că acest lucru este un motiv. Dimpotrivă, românii când vor să meargă la vot şi să voteze cu inima deschisă pentru binele lor o vor face cu certitudine. De aceea PUSL a susţinut calendarul”, a transmis Graţiela Gavrilescu.

Articolul Graţiela Gavrilescu: PUSL a susţinut datele calendarului – 15 şi 29 septembrie apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks