Free Porn
xbporn
Acasă55Grindeanu, despre candidaţii la parlamentare: Să fie susţinuţi de organizaţii şi să...

Grindeanu, despre candidaţii la parlamentare: Să fie susţinuţi de organizaţii şi să îndeplinească criteriile stabilite

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că, pentru a se regăsi pe listele pentru alegerile parlamentare, membrii partidului trebuie să fie susţinuţi de organizaţia din care fac parte şi să îndeplinească criteriile stabilite, care cuprind integritate, profesionalism, competenţă. ‘Nu aş vrea să discut de cazuri particulare. Noi toţi vă spuneam în urmă cu puţin timp că o să venim cu o nouă viziune, cu oameni integri, profesionişti, competenţi, specialişti în diverse domenii de activitate. Ceea ce spuneam atunci nu au fost doar vorbe, sunt fapte. Avem criterii pe care le-am propus spre organizaţiile judeţene spre a fi dezbătute, acele criterii sunt cât se poate de clare, ne vom ţine de ele. În acest moment colegii mei se află în plină discuţie (despre alcătuirea listelor la alegerile parlamentare – n.r.). Acele criterii propuse rămân în picioare şi nu trece nimeni de ele. Dorinţa noastră e transpusă şi în practică, acea dorinţă de a veni cu oameni competenţi, specialişti în diverse domenii de activitate, un exemplu este cel de ieri, cel cu doctorul Rafila, dar e un prim exemplu. Vom merge pe această linie indiferent de ce spun unii sau alţii’, a spus Grindeanu într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, întrebat dacă fostul premier Viorica Dăncilă se va regăsi pe listele pentru alegerile parlamentare. El a adăugat că o altă condiţie importantă pentru ca un membru PSD să fie pe liste este susţinerea organizaţiei judeţene din care face parte. ‘Eu cred că prima dată lucrurile într-un partid serios sunt privite altfel. Trebuie să ai susţinerea unei organizaţii unde vrei să candidezi, este prima condiţie. În momentul în care ai această susţinere, trebuie să treci şi de acele criterii de care vă spuneam. Sunt două condiţii care nu se exclud una pe alta, sunt condiţii complementare, obligatorii pentru toată lumea, indiferent cum se numeşte acea persoană’, a afimat Grindeanu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks