Acasă55Grindeanu: PSD a obţinut o victoria la alegerile parţiale; din 35 de...

Grindeanu: PSD a obţinut o victoria la alegerile parţiale; din 35 de localităţi a câştigat alegerile în 17

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că social-democraţii au câştigat alegerile parţiale în 17 localităţi.

‘Aşa cum ştiţi, astăzi (duminică – n.r.) au avut loc alegeri parţiale în 35 de localităţi. Vreau să îi felicităm pe colegii noştri din ţară. PSD a obţinut astăzi o victorie la alegerile parţiale, din 35 de localităţi, PSD a câştigat alegerile în 17 localităţi. Tot arcul guvernamental a câştigat în 16 şi două localităţi au fost câştigate de candidaţi independenţi, unde PSD nu a avut candidat’, a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD.

El a adăugat că astfel s-a dat un nou semnal ‘că PSD câştigă toate alegerile’.

‘Din şase oraşe în care au avut alegeri parţiale, în trei a câştigat PSD, în Bocşa, în Târgu Bujor şi la Filiaşi. În felicităm pe toţi colegii noştri şi încă o dată avem un semnal că PSD este cel mai important partid din România şi care câştigă alegerile’, a mai afirmat Sorin Grindeanu. AGERPRES / (A – autor: Dana Piciu, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks