Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, referitor la faptul că Primăria Constanţa vrea ca Portul turistic Tomis să fie trecut din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Constanţa, că susţine descentralizarea, orice proiect găsindu-şi mai bine finalitatea dacă este gestionat de administraţia locală.
‘Eu sunt de acord cu descentralizarea, suntem de acord şi acest lucru îl avem ca şi ţintă. Ştiţi că am semnat în lunile acestea foarte multe proiecte de descentralizare. Am semnat, să spun, transmiterea managementului pe CNAIR către autorităţile locale la multe din judeţe sau din municipiile României. De asemenea, am transmis CFR-ului că doresc o descentralizare. Eu cred că o să se supere pe mine directorul Simu de la CFR Infrastructură, dar în acest moment tot ceea ce înseamnă gări, halte, în România, cred că într-o proporţie de 80 – 90% arată ca după război, jalnic. Şi e clar că în acest moment nu există forţa necesară să poată fi refăcute’, a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă organizată la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa.
El a menţionat că susţine descentralizarea, neexistând niciun dubiu în acest sens.
‘Toate proiectele care stau în picioare – eu provin din administraţia locală, am fost viceprimar la Timişoara, preşedinte de Consiliu Judeţean la Timiş, deci ştiu că multe din aceste proiecte îşi găsesc finalitatea mai bine dacă sunt gestionate de autorităţile locale. Este evident acest lucru şi toate proiectele de acest tip, care arată că (…) vor sta în picioare, le voi descentraliza către autorităţile locale, să nu aveţi niciun dubiu’, a afirmat ministrul Transporturilor.
Primăria Constanţa a iniţiat un proiect privind trecerea Portului turistic Tomis din domeniul public al statului, în domeniul public al municipiului Constanţa, urmând ca Ministerul Transporturilor să se pronunţe în acest sens. Portul turistic este în prezent în exploatarea CNAPM.