Acasă55Grindeanu: Subiectul Blue Air este mult mai important decât 'isteriile unor domni'

Grindeanu: Subiectul Blue Air este mult mai important decât ‘isteriile unor domni’

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a respins, marţi, acuzaţiile liderului USR, Cătălin Drulă, potrivit cărora s-ar sustrage controlului parlamentar, menţionând că vine la Parlament de fiecare dată când este chemat conform procedurii, iar ‘subiectul Blue Air’ este mult mai important decât ‘isteriile unor domni’.

‘De fiecare dată vin cu plăcere în Parlament, de fiecare dată când sunt chemat conform procedurii. Nu am nimic în a evita aceste lucruri. Când există chemări din acestea pe persoană fizică, îi îndemn pe cei care fac aceste chemări să respecte procedurile. (…) Legat de anumite tuşe ale domnului Drulă, nu doresc să intru în polemică cu dânsul. Probabil că există o anumită reminiscenţă în gândirea domnului Drulă de când era ministru şi a ţinut vreo 24 de ore nişte copii la 40 de grade, abandonaţi în căldură. Sunt lucruri care-l macină şi care-i revin permanent în minte’, a afirmat Grindeanu, la Parlament, întrebat de ce nu a venit la comisia de specialitate.

Potrivit ministrului, ‘subiectul Blue Air este mult mai important decât isteriile unor domni care trăiesc în nişte filme cu răngi, unde dreptate se împarte cu ranga, unde pui microfoane şi îi înregistrezi pe cei care vin în birou’.

‘Cred că pe români isteriile şi filmele construite în capul unora nu-i interesează. În schimb, îi interesează chestiunile legate de situaţia legată de Blue Air. Blue Air e o companie privată, Blue Air este o companie care în octombrie 2020 a beneficiat de o ordonanţă de urgenţă a unui Guvern de dreapta de 300 de milioane de lei pe un ajutor de stat, ajutor de stat care între octombrie 2020 şi ianuarie 2021 a fost accesat de această companie privată. În decembrie 2020, această companie a intrat în acea formă premergătoare falimentului şi anume concordatul, în perioada în care încă accesau această sumă de 300 de milioane, acest ajutor de stat. (…) În iulie, august 2021 această companie a informat Ministerul Transporturilor, deci pe cel care era titular în acea perioadă, (…) domnul Drulă, de asemenea, a informat şi Ministerul Finanţelor că nu mai poate să plătească dobânzile aferente acestei sume de 300 de milioane şi nici ratele, urmând şi cerând să se renegocieze tot acest cadru. N-au ieşit din această formă de concordat. În iulie anul acesta, un alt judecător le-a prelungit pe încă un an forma aceasta premergătoare’, a explicat Grindeanu.

El a adăugat că rolul său nu este să facă cercetări privind situaţia Blue Air, menţionând că aceste lucruri sunt făcute de anumite instituţii, dacă au semne de întrebare.

‘Vă spun sincer, ca cetăţean, dau la o parte faptul că sunt membru în Guvernul României, dar ca cetăţean aş vrea să ştiu dacă aceste 300 de milioane daţi ca ajutor de stat din banii tuturor au avut în spate aceste garanţii îndestulătoare, pentru că acum dacă vii să le execuţi, nu Ministerul Transporturilor, există instituţii care sunt abilitate în a face aceste lucruri, nu ştiu dacă lucrurile sunt acoperitoare pentru această sumă. Eu cred că dacă cineva vrea să aşeze foarte bine acest subiect, trebuie să înceapă de atunci, de la acel ‘t 0′ de care aminteam mai devreme, adică ordonanţa’, a completat Sorin Grindeanu.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a afirmat că ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit să dea explicaţii, marţi, în faţa comisiei parlamentare de resort, cu privire la cazul Blue Air, dar ‘s-a ascuns’ şi ‘fuge de responsabilitate’.

‘Grindeanu, un ministru care fuge de responsabilitate. Azi trebuia să dea explicaţii pentru cazul Blue Air în faţa comisiei parlamentare de Transporturi, dar s-a ascuns. Sute de mii de români au fost păgubiţi. Blue Air a fost un Caritas în 2022, după cum spune chiar Marcel Ciolacu. Un Caritas de care Grindeanu ştia, dar, în loc să-l oprească, i-a lăsat pe români să ia ţeapă. Avea toate pârghiile legale şi obligaţia să pună stop’, a scris Drulă, pe Facebook.

Liderul USR a susţinut că ministrul Transporturilor ‘a ales să se pună la adăpost’.

‘A ales să se pună doar pe sine la adăpost, pentru situaţia în care Blue Air crapă, cu un amendament făcut în mai. Acum se sustrage controlului parlamentar. E primul ministru al Transporturilor pe care îl văd atât de terorizat de funcţie şi responsabilitatea ei’, a adăugat Cătălin Drulă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks