O grupare infracţională specializată în furturi din autoturisme a fost destructurată, în urma unei acţiuni coordonate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Ilfov.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, în urma numeroaselor sesizări privind furturi din autoturisme, poliţiştii din Pantelimon, Otopeni, Chitila, Buftea şi Bragadiru, în colaborare cu lucrătorii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, au desfăşurat acţiuni investigativ-operative în cadrul mai multor dosare penale.
‘Astfel, la data de 10 septembrie, poliţiştii ilfoveni au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict a doi bărbaţi, ambii din comuna Cernica, sat Tanganu, bănuiţi de comiterea faptelor. În urma acţiunii, au fost descoperite şi ridicate mai multe bunuri ce au legătură cu fapta. Totodată, a fost audiată încă o persoană, bănuită pentru ajutorul oferit persoanelor reţinute, menţionate anterior, faţă de care s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile’, se precizează într-un comunicat transmis duminică de IPJ Ilfov.
Conform aceleiaşi surse, dosarele penale au fost reunite, iar cercetările sunt continuate în cadrul unui singur dosar de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.