Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a primit, marţi, pe reprezentanţii Grupului ambasadorilor arabi acreditaţi la Bucureşti, informează un comunicat al MAE, transmis AGERPRES.
‘Reuniunea a constituit un prilej foarte bun pentru a reitera angajamentul şi interesul ferm al ţării noastre de a dezvolta în continuare cooperarea bilaterală şi sectorială cu statele arabe, cu care România împărtăşeşte o prietenie tradiţională şi solidă’, precizează MAE.
Discuţiile s-au concentrat pe cele mai recente evoluţii din regiunea Mării Negre şi din Orientul Mijlociu, cu accent pe demersurile României de a promova pacea şi stabilitatea la nivel regional şi global. În acest context, şeful diplomaţiei române a făcut o prezentare cuprinzătoare a provocărilor create de agresiunea militară ilegală, nejustificată şi neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi a eforturilor multidimensionale întreprinse de România în vederea atenuării efectelor negative, la nivel global, provocate de comportamentul ‘iresponsabil’ al Rusiei, inclusiv în planul securităţii alimentare, se arată în comunicat.
Ministrul Bogdan Aurescu a informat asupra măsurilor adoptate de Guvernul de la Bucureşti pentru facilitarea exportului de produse agricole din Ucraina, ceea ce a dus la consolidarea poziţiei României ca rută de tranzit importantă pentru exporturile de cereale ucrainene, dintre care o mare parte au ca destinaţie ţările din Orientul Mijlociu şi Africa.
De asemenea, el a făcut referire la eforturile umanitare excepţionale şi mobilizarea exemplară ale autorităţilor şi societăţii române pentru primirea refugiaţilor ucraineni. A fost asigurată tranzitarea în condiţii de siguranţă a aproape 2,3 milioane de refugiaţi ucraineni şi a aproape 30.000 de cetăţeni a peste 100 de state terţe, inclusiv state arabe, care s-au refugiat din calea războiului, a precizat Aurescu.
Amintind că acest conflict militar are repercusiuni nu doar asupra Europei, ci şi asupra multiplelor crize care afectează securitatea în Orientul Mijlociu, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea ca întreaga comunitate internaţională să condamne astfel de încălcări flagrante ale dreptului internaţional, să promoveze respectarea Cartei ONU şi a principiilor de bază ale ordinii internaţionale, precum şi importanţa solidarităţii la nivel global, a menţionat MAE.
În acelaşi timp, Aurescu a reafirmat angajamentul ferm al României pentru realizarea păcii în Orientul Mijlociu, soluţionarea paşnică a crizelor şi redresarea economico-socială a partenerilor ţării noastre din regiune. Ministrul a evidenţiat că România aşteaptă solidaritate pentru situaţia securitară din zona Mării Negre, dar, în mod reciproc, manifestă la rândul ei solidaritate în raport cu crizele din Orientul Mijlociu, care afectează, de altfel, şi securitatea europeană şi euroatlantică.
Membrii grupului au făcut, la rândul lor, o prezentare a situaţiei de securitate din Orientul Mijlociu, precum şi a perspectivelor de reluare a Procesului de Pace. În acest context, ministrul de Externe a reiterat poziţia României cu privire la soluţia durabilă, bazată pe cele două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, ca fiind singura opţiune de natură să răspundă intereselor celor două părţi şi a subliniat necesitatea unor eforturi concertate, la nivel internaţional, în vederea obţinerii unor rezultate credibile în acest dosar şi a descurajat orice măsuri unilaterale.
Delegaţia ambasadorilor arabi, condusă de decanul grupului, Rana Mokaddem, ambasadorul Republicii Libaneze, a fost formată din Talal M. Alhajeri, aAmbasadorul Statului Kuweit, Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisiene, Sufyan Qudah, ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei, Mohammed Abdulghani M. Khayat, ambasadorul Regatului Arabiei Saudite, Moayad Fatallah Eldalie, ambasadorul Republicii Arabe Egipt, Osama Yousef A.A. Alqaradawi, ambasadorul Statului Qatar, Abdulmuli Monem, ambasadorul Statului Libia, Sultan Mohamed Majed Alali, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite, Bakir Ahmed Aziz, ambasadorul Republicii Irak, Aida Sid Mohammed Ali Omer, însărcinatul cu Afaceri a.i. al Republicii Sudan, Yacine Khene, însărcinatul cu Afaceri a.i. al Republicii Algeriene Democratice şi Populare, Wissam Fattouh, însărcinatul cu Afaceri a.i. al Palestinei, şi Abderrahim Ait Slimane, prim-colaborator în cadrul Ambasadei Regatului Maroc.