AcasăPoliticaGrupul Wagner revendică preluarea unui oraş ucrainean, Kievul dezminte

Grupul Wagner revendică preluarea unui oraş ucrainean, Kievul dezminte

Grupul de mercenari Wagner a revendicat miercuri preluarea sub control a oraşului Soledar, scena unor confruntări violente în ultimele zile în estul Ucrainei, un anunţ ce a fost imediat contestat de către Kiev, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

Soledar, cunoscut odinioară pentru minele sale de sare, este situat la aproximativ 15 km de Bahmut, un oraş mult mai important, pe care ucrainenii îl apără cu dârzenie de mai multe luni în faţa asalturilor în val din partea forţelor ruse.

‘Unităţile Wagner au preluat controlul asupra întregului teritoriu al Soledar’, a declarat miercuri dimineaţă Evgheni Prigojin, şeful mercenarilor Wagner, citat de serviciul său de presă pe reţele de social media.

El a adăugat că ‘luptele de stradă’ continuă în ”buzunarele de rezistenţă” din centrul oraşului, ceea ce face incert gradul de control al grupului rus asupra Soledar.

Agenţia de presă de stat RIA Novosti a difuzat o fotografie cu Prigojin alături de combatanţi înarmaţi, afirmând că aceasta a fost făcută în minele de sare de la Soledar. Dar agenţia ucraineană Unian a identificat în una din fotografiile postate de serviciul de presă al lui Prigojin interiorul unei peşteri din Vladimirovka (regiunea Doneţk).

Armata ucraineană a dezminţit capturarea Soledar de către mercenarii Wagner, asigurând că oraşul Soledar ‘a fost, este şi va întotdeauna ucrainean’. ‘Nu este adevărat’ că Prigojin se află în interiorul minelor de sare de la Soledar, a mai declarat armata ucraineană.

Apărătorii ucraineni continuă să reziste la Soledar, în regiunea Doneţk, a reiterat Serhii Cerevatîi, purtător de cuvânt al Grupului Est al forţelor armate ucrainene, într-o intervenţie la postul de televiziune ucrainean Suspilne, potrivit Unian.

‘Ruşii spun că este sub controlul lor. Nu este adevărat. Aşteptaţi detalii în buletinul de informare al Statului Major General’, a spus el.

AFP nu a fost în măsură să verifice situaţia de pe teren în mod independent.

Prigojin a mai spus că ‘numărul de prizonieri’ ucraineni luaţi la Soledar va fi făcut public miercuri.

Armata rusă nu a făcut vreun comentariu deocamdată cu privire la această declaraţie a şefului Wagner, a cărui influenţă a crescut semnificativ de la începerea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022.

Potrivit mai multor analişti, există o concurenţă feroce între grupul Wagner şi armata rusă.

Mai devreme, Prigojin declarase că Soledar a fost luat cu asalt ‘exclusiv’ de unităţi Wagner, fără ajutorul armatei regulate.

Unul dintre principalii şefi separatişti proruşi din estul Ucrainei, Denis Puşilin, a apreciat la rândul său că anunţul privind cucerirea Soledar constituie un ‘punct de cotitură’. Potrivit acestuia, eliberarea Soledar deschide posibilitatea eliberării Artiomovsk (Bahmut) şi Siversk.

Kremlinul a salutat miercuri ‘realizările tactice’ ale forţelor ruse în urma informaţiilor privind capturarea Soledar, în estul Ucrainei, informaţie de altfel dezminţită de Kiev, potrivit EFE.

‘Realizările tactice sunt foarte importante’, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără să ofere mai multe detalii, Adresându-se jurnaliştilor acreditaţi la preşedinţia rusă, Peskov a spus: ‘Să nu ne grăbim’ şi ‘să aşteptăm rapoartele oficiale’.

sursa – AGERPRES

Articolul Grupul Wagner revendică preluarea unui oraş ucrainean, Kievul dezminte apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks