Guvernul anunţă că, până la începutul lunii martie, au fost identificate 2.147.325 locuri de consum eligibile pentru ajutorul de energie. De asemenea, au fost emise 590.087 de înştiinţări privind neeligibilitatea.
Guvernul a analizat, în şedinţa de joi, situaţia la zi privind implementarea măsurii ”Sprijin pentru compensarea facturilor la energie” conform OUG nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile, cu modificările şi completările ulterioare.
”Astfel, până la începutul lunii martie, s-a identificat un număr de 2.147.325 locuri de consum eligibile. Pentru tranşa 1, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a emis şi alimentat conturile aferente cardurilor de energie pentru 1.789.271 locuri de consum în luna februarie. Lista cu beneficiarii eligibili a fost actualizată şi 358.054 urmează să primească carduri de energie în prima parte a lunii martie”, a transmis Guvernul.
De asemenea, au fost emise 590.087 de înştiinţări privind neeligibilitatea (303.678 înştiinţări pentru persoanele cu venit peste 2.000 lei şi 286.409 înştiinţări în cazul în care venitul mediu pe loc de consum este mai mare de 2.000 lei).
”În ceea ce priveşte activitatea de call center, a fost preluat un număr de 107.890 apeluri telefonice şi a fost soluţionat un număr de 7.544 sesizări scrise”, a mai precizat Executivul.
Pentru prima tranşă de 700 de lei, s-au efectuat peste 270.000 de plăţi prin mandat poştal, în valoare de peste 85 milioane lei, şi s-au procesat peste 4.000 de plăţi online, în valoarea de cca.1,7 milioane lei.
Articolul Guvern: 2.147.325 locuri de consum eligibile pentru ajutorul de energie, până la începutul lunii martie apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro