Complexul Energetic Oltenia va primi un ajutor de stat în valoare de 449 milioane lei pentru acest an pentru finanţarea cheltuielilor cu certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, potrivit unei Hotărâri aprobate în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Ajutorul de stat de restructurare sub formă de granturi se acordă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, precizează un comunicat al Guvernului.
Fondurile alocate vor fi folosite pentru achiziţia de certificate de emisii de gaze cu efect de seră necesare pentru îndeplinirea obligaţiei de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2022, corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalaţiile societăţii, cu scadenţă la data de 30 aprilie 2023 şi pentru achiziţia de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2023 corespunzătoare emisiilor de gaze provenite de la instalaţiile societăţii, cu scadenţă la data de 30 aprilie 2024.
‘Ajutorul de stat se acordă anual, de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Energiei, în limita prevederilor bugetare aprobate şi se aprobă prin hotărâri ale Guvernului. Valoarea ajutorului de stat este fundamentată în conformitate cu Decizia C (2022) 553 final din 26 ianuarie 2022, considerentul (28), potrivit căreia grantul de 1.090 milioane de euro va finanţa achiziţia certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente perioadei 2021 – 2025’, se arată în comunicat.
Până în prezent, Complexul Energetic Oltenia a primit ajutor de stat sub formă de grant în valoare de 776,4 milioane euro pentru achiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.