Bugetul Ministerului Public a fost suplimentat cu 9,8 milioane de lei, pentru achitarea plăţilor restante înregistrate în execuţia anului în curs şi pentru finanţarea cheltuielilor de bunuri şi servicii până la finalul anului, printr-o decizie a Executivului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
‘Bugetul Ministerului Public pentru anul în curs a fost suplimentat din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru a avea sumele destinate achitării plăţilor restante înregistrate în execuţia anului în curs, dar şi pentru finanţarea cheltuielilor de bunuri şi servicii până la finalul anului. Este vorba de 9,8 milioane de lei, credite de angajament şi credite bugetare’, a declarat Dan Cărbunaru, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.