Guvernul a aprobat, joi, majorarea limitei de cheltuieli stabilite pentru Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aferente lunii noiembrie, prin suplimentarea creditelor de angajament şi creditelor bugetare cu suma de 5,322 milioane lei.
Memorandumul aprobat în acest sens se referă la majorarea limitei de cheltuieli stabilită ANOFM, în noiembrie, pentru bugetul asigurărilor de şomaj.
‘Guvernul a aprobat majorarea limitei de cheltuieli aprobate Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru luna noiembrie 2023, prin suplimentarea creditelor de angajament şi creditelor bugetare cu suma de 5,322 milioane lei, pentru finanţarea contribuţiilor de asigurări sociale aferente indemnizaţiilor de şomaj, precum şi pentru subvenţiile aferente perioadei august – noiembrie 2023’, precizează sursa citată.