Programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor – 2 iunie a fost aprobat, joi, de Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
‘Vor fi incluse manifestări comemorative care vor fi organizate în Bucureşti, în alte zone ale ţării, dar şi în afara României. Astfel, MApN va organiza ceremonii la Mormântul Ostaşului Necunoscut, Monumentul Eroilor militari căzuţi în misiune în teatrele de operaţii şi pe teritoriul României, Cimitirul Militar Ghencea, Cimitirul israelit, Filantropia, Monumentul Eroilor Patriei şi Cimitirul Eroilor Revoluţiei, în timp ce Ministerul Afacerilor Interne va organiza ceremonii la Parcela eroilor de pe DN 1, Monumentul Ultimului Străjer al Capitalei, Monumentul Eroilor Jandarmi din Parcul Cişmigiu şi Monumentul Pompierilor din curtea Bisericii ‘Sfântul Gheorghe’ Plevna’, a declarat Cărbunaru la Palatul Victoria.
Totodată, a adăugat el, la nivel naţional, autorităţile administraţiei publice locale vor organiza în ziua de 2 iunie, cu sprijinul şi cu participarea garnizoanelor militare, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi altor organizaţii neguvernamentale, o serie de ceremonii de depuneri de coroane şi jerbe de flori, precum şi programe proprii de comemorare a eroilor României, în principal la marile mausolee ale eroilor, dar şi la cimitirele de onoare.
De asemenea, a precizat Cărbunaru, la nivel internaţional reprezentanţele diplomatice vor organiza acţiuni de cinstire a memoriei eroilor români căzut şi înhumaţi pe teritoriile altor state.
‘Sumele necesare pentru a pune în aplicare acest program vor fi asigurate de la bugetul de stat, din bugetele deja aprobate ale instituţiilor publice centrale şi locale’, a completat el.