Guvernul a stabilit, joi, printr-o hotărâre, atribuţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind verificarea documentaţiei, în vederea înregistrării şi obţinerii protecţiei indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, prin hotărârea aprobată a fost stabilit cadrul instituţional şi unele măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr.787/2019 privind definirea, descrierea, prezentarea şi etichetarea băuturilor spirtoase, utilizarea denumirilor băuturilor spirtoase în prezentarea şi etichetarea altor produse alimentare, protecţia indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase, utilizarea alcoolului etilic şi a distilatelor de origine agricolă în băuturile alcoolice, precum şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 110/2008.
Astfel, actul normativ stabileşte atribuţiile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind:
– verificarea documentaţiei, în vederea înregistrării şi obţinerii protecţiei indicaţiilor geografice ale băuturilor spirtoase;
– efectuarea controalelor privind băuturile spirtoase;
– verificarea şi monitorizarea activităţii şi recunoaşterea organismelor de certificare a băuturilor spirtoase.
Totodată, se precizează în comunicat, prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării rurale se vor aproba:
– Procedura de verificare a documentaţiei de înregistrare a unei indicaţii geografice şi dobândirea protecţiei băuturilor spirtoase, procedura de declarare a opoziţiei la nivel naţional şi procedura de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a indicaţiei geografice a băuturilor spirtoase, în vederea dobândirii protecţiei la nivelul Uniunii Europene, precum şi a Regulilor specifice privind modelul şi utilizarea logoului naţional.
– Regulamentul privind recunoaşterea organismelor de certificare a băuturilor spirtoase şi supravegherea activităţii acestor organisme.