Acasă55Guvern: Premierul Ciucă a avut o discuţie telefonică cu omologul grec

Guvern: Premierul Ciucă a avut o discuţie telefonică cu omologul grec

Premierul Nicolae Ciucă a avut, miercuri, o discuţie telefonică cu prim-ministrul Republicii Elene, Kyriakos Mitsotakis, privind agenda bilaterală şi interesul de a extinde relaţiile la nivelul schimburilor economice, energiei şi a turismului.

Conform unui comunicat al Executivului transmis AGERPRES, au fost evocate cele mai recente vizite reciproce la nivel înalt, ambele părţi insistând pe nevoia de a fi reluat dialogul pe temele de interes, poziţiile europene ale celor două state fiind similare în majoritatea dosarelor.

Şeful Executivului de la Bucureşti i-a adresat omologului elen invitaţia de a efectua o vizită oficială în România. La rândul său, prim-ministrul elen a lansat invitaţia unei întâlniri în format trilateral România – Bulgaria – Grecia, la Atena, precizează Guvernul.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks