Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de sâmbătă două hotărâri privind acordarea de asistenţă internaţională gratuită pentru Ucraina şi scoaterea de la rezervele de stat a unor produse alimentare destinate sprijinirii persoanelor care s-au refugiat în România, din cauza conflictului din Ucraina.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Guvern, România prin grija MAI, MAE şi IGSU, va transmite în Ucraina 385.000 de măşti chirurgicale, 9.936 de viziere şi 8.150 de combinezoane.
Aceste ajutoare vor fi trimise de România Ucrainei în urma degradării situaţiei de securitate din această ţară, care a generat distrugerea unui număr semnificativ de unităţi sanitare, cât şi pierderea de medicamente şi echipamente medicale, fapt ce a condus la aglomerarea a numeroase spitale cu răniţi, dar şi ţinând cont de solicitările de sprijin adresate de autorităţile ucrainene prin
intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare şi Răspuns la Dezastre, care vizează acordarea de bunuri pentru gestionarea pandemiei de SARS-CoV-2, menţionează Guvernul.
De asemenea, pentru asigurarea condiţiilor necesare refugiaţilor ucraineni, vor fi repartizate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti mai multe categorii de produse: mălai, făină, orez, zahăr, ulei alimentar şi diferite tipuri de conserve.
Cantităţile propuse a fi scoase de la rezervele de stat şi repartizarea acestora către unitatea administrativ-teritorială sunt: 900 kg de mălai, 1.000 kg de făină, 980 kg de orez, 960 kg de zahăr, 750 de litri de ulei rafinat din floare soarelui, 2.592 de conserve din carne, 2.880 de conserve de pateu şi 2.100 de conserve de tocană de legume.