Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa prin care se înfiinţează Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor în domeniul Patrimoniului Cultural Imobil.
Potrivit unui comunicat al Executivului, ordonanţa modifică şi completează Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
‘Se înfiinţează Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor în domeniul Patrimoniului Cultural Imobil, comisie formată din membri care nu fac parte din Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, comisiile zonale ale monumentelor istorice, în vederea eficientizării procesului de soluţionare a contestaţiilor cu privire la propunerile Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice/comisiilor zonale şi eliminării unor potenţiale incompatibilităţi în rândul membrilor acestor comisii’, precizează sursa citată.
În acest sens, Comisia va funcţiona în baza propriului regulament de organizare şi funcţionare, care se va aproba prin ordin al ministrului Culturii şi va fi formată din 9 membri.
Această Comisie va analiza şi va soluţiona motivat contestaţiile privind mai multe categorii de acte emise de către Ministerul Culturii direct sau prin serviciile publice deconcentrate ale acestuia, după caz, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, cum ar fi: comunicări privind declanşarea procedurii de clasare/declasare, ordinele de clasare/declasare sau răspunsul motivat privind neclasarea sau nedeclasarea.
Cheltuielile aferente funcţionării Comisiei se vor asigura din bugetul aprobat Ministerului Culturii, mai arată Guvernul.