Guvernul a aprobat, miercuri, Strategia Naţională pentru Păduri 2030, a anunţat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, adăugând că trebuie întărită capacitatea de protecţie a pădurii.
‘A fost finalizat actul normativ care se referă la strategia forestieră naţională: Strategia pentru Păduri 2030. Această strategie vine în urma unei consultări largi, o consultare publică care a pornit în anul 2021, după o consultare largă societăţii civile, a specialiştilor în domeniu, consultare condusă de universităţile de marcă din România de la Braşov şi de la Suceava’, a afirmat ministrul, după şedinţa Executivului.
El a spus că a fost pregătit o platformă pe care se bazează această strategie naţională.
‘Anul acesta, în urma finalizării PNRR şi în urma finalizării unei licitaţii, tot cu cele două universităţi şi cu experţi din străinătate, am putut trece la elaborarea Strategiei Naţionale pentru Păduri 2030. E un pas extrem de important, un pas istoric pentru că aduce numeroase schimbări de viziune în gestionarea pădurilor’, a adăugat demnitarul.
Tanczos Barna a precizat că, în primul rând, trebuie întărită capacitatea de protecţie a pădurii, fiind necesară şi asigurarea resursei de lemn pentru populaţie.
‘În această perioadă critică în ceea ce priveşte schimbările climatice, trebuie să avem mai multă pădure şi trebuie să avem pădure mai rezistentă la schimbările climatice. Este unul dintre scopurile pe care şi le propune Strategia pentru Păduri. Pe de altă parte, trebuie să asigurăm în continuare resursa de lemn pentru populaţie şi pentru economie. Lemnul este o resursă regenerabilă, o resursă care exploatată durabil poate să aducă o contribuţie semnificativă, inclusiv la creşterea economică naţională, inclusiv la echilibrarea balanţei comerciale pentru că industria mobilei, de exemplu, este una dintre industriile care asigură un export semnificativ în comparaţie cu cantităţile de mobilă importate’, a adăugat ministrul.
Se va pune accent pe susţinerea şi stimularea administrării corecte a pădurilor şi pe găsirea de soluţii de reducere a birocraţiei, a mai spus Tanczos Barna, menţionând că ‘penalităţile şi amenzile sunt o soluţie’, dar se poate implementa şi stimularea proprietarului către ‘o administrare corectă, durabilă a pădurilor’.
‘Aici, cu siguranţă, trasabilitatea lemnului este la fel de importantă ca şi acum, şi în viitorul apropiat trebuie să aducem îmbunătăţiri şi la SUMAL 2 acolo unde este nevoie. Dreptul de proprietate trebuie respectat şi proprietarul trebuie să fie stimulat, trebuie să fie cointeresat să facă o gestionare corectă a pădurilor şi, în acelaşi timp, trebuie să corelăm prevederile strategiei forestiere europene cu cele din România. Trebuie să asigurăm în continuare transparenţă maximă şi să punem la dispoziţia cetăţenilor toate informaţiile’, a punctat ministrul Mediului.
Acesta a arătat că sutele de mii de verificări de transporturi pe drumurile publice ajută autorităţile statului să efectueze controalele de rigoare şi să-i prindă pe cei care nu respectă nu respectă legea.