Acasă55Guvern: Termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare la Palatul Cantacuzino -...

Guvern: Termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare la Palatul Cantacuzino – prelungit

Guvernul a prelungit joi, printr-o hotărâre, până la 30 iunie 2025, termenul de finalizare a lucrărilor de reabilitare a trei monumente istorice din subordinea Ministerului Culturii, finanţate printr-un acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE).

Potrivit unui comunicat al Guvernului, este vorba despre Muzeul Naţional ‘George Enescu’ Palatul Cantacuzino, Biblioteca Naţională a României – Filiala ‘Omnia’ din Craiova şi Muzeul ‘Dr. Ioan şi Nicolae Kalinderu’ din Bucureşti.

‘În prezent, sunt în curs de implementare contractele de execuţie a lucrărilor de consolidare şi restaurare aferente Palatului Cantacuzino şi Bibliotecii Franceze ‘Omnia’, urmând ca, în perioada următoare, să fie relansată procedura de contractare a serviciilor de actualizare a proiectului, asistenţă tehnică şi lucrări de execuţie pentru Muzeul Kalinderu. Lucrările demarate în noiembrie 2021 la Palatul Cantacuzino urmează a se finaliza în cursul anului 2024, iar la Biblioteca Franceză ‘Omnia’ se estimează că lucrările vor fi încheiate în martie 2025′, se arată în comunicat.

Până în prezent, în cadrul aceluiaşi acord de împrumut, au fost deja consolidate/reabilitate şi redeschise publicului 13 obiective, între care Palatul Regal – Sala Tronului, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul ‘Grigore Antipa’, Palatul Culturii din Iaşi, Casa Albastră, Teatrul ‘Vasile Alecsandri’.

Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) destinat finanţării proiectului privind reabilitarea monumentelor istorice din România are o valoare totală de 78,2 milioane euro.

‘Suma trasă din împrumut până în prezent se ridică la 67,2 milioane de euro (86% din împrumut). Costul total al proiectului, astfel cum este prevăzut în acordul de împrumut, este estimat la cca. 115 milioane de euro, valoarea totală rămasă de utilizat cifrându-se la 15,9 milioane de euro (inclusiv contribuţia României la proiect)’, se explică în comunicat.

Tot în şedinţa de joi, Executivul a aprobat o hotărâre privind extinderea cu 24 de luni, respectiv până la 30 iunie 2025, a termenului de finalizare a lucrărilor de construire a Muzeului Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din Decembrie 1989 şi de reabilitare a Sălii Omnia pentru a găzdui Centrul Naţional al Dansului.

‘Acestea sunt cuprinse în Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 116,2 milioane de euro. În prezent, se află în derulare contractele de proiectare pentru ambele obiective, dar pentru Sala Omnia – Centrul Naţional al Dansului urmează a se iniţia procedura de licitaţie deschisă pentru achiziţia contractului de lucrări în următoarele 3-4 luni. Costul estimativ net al activităţilor aferente celor două investiţii cuprinse în cadrul acestui proiect se cifrează la cca. 16 milioane de euro’, se mai explică în comunicatul Guvernului.

În cadrul aceluiaşi proiect, au fost deja finalizate trei obiective: Biblioteca Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ şi Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca.

Costul total net al proiectului se ridică la circa 234 milioane de euro, fiind finanţat în proporţie de circa 50% de către BDCE şi circa 50% din contribuţia bugetului de stat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks