Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care se creează cadrul legislativ menit să asigure desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiei publice specifice de inspector de integritate.
Prin ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului administrativ se creează cadrul legislativ menit să asigure desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei publice specifice de inspector de integritate în cadrul structurii specializate distincte cu atribuţii de gestionare a raportărilor privind încălcări ale legii, care se va înfiinţa în cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, acest act normativ pune în aplicare prevederile Directivei (UE) 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.