Acasă55Guvernul a adoptat Strategia pentru protecţia drepturilor copilului 2023 -2027

Guvernul a adoptat Strategia pentru protecţia drepturilor copilului 2023 -2027

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi Strategia pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului ‘Copii protejaţi, România sigură’ 2023-2027, care a fost elaborată în consultare cu organizaţiile neguvernamentale din domeniu, informează Executivul, prin intermediul unui comunicat.

Strategia are ca scop promovarea drepturilor copiilor, inclusiv ale celor mai vulnerabili, în toate domeniile vieţii, prin asigurarea deplină a accesului la servicii publice de calitate.

Direcţiile de acţiune vizează domenii precum educaţia, sănătatea, asistenţa socială, justiţia pentru minori sau întărirea participării copiilor la procesele decizionale care îi privesc. Documentul sintetizează priorităţile pentru următorii cinci ani, toate armonizate cu cele asumate la nivel european: eliminarea oricăror forme de violenţă asupra copiilor, reducerea sărăciei şi a excluziunii sociale, promovarea unor servicii şi sisteme prietenoase cu copilul, protejarea şi garantarea drepturilor tuturor copiilor aflaţi în situaţii de vulnerabilitate.

‘De asemenea, se urmăreşte dezvoltarea unor programe şi implementarea unor măsuri care să aibă ca rezultat asigurarea accesului copiilor la servicii publice digitale în condiţii de siguranţă. Totodată, se propune promovarea unei justiţii prietenoase pentru copii, un sistem de proceduri penale, civile şi administrative care să nu-i inhibe sau să nu-i intimideze şi, în acelaşi timp, să garanteze respectarea tuturor drepturilor lor’, menţionează sursa citată.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks