Acasă55Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru 'Autostrada Bacău - Paşcani', judeţele Bacău,...

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru ‘Autostrada Bacău – Paşcani’, judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi

Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ‘Autostrada Bacău-Paşcani’, judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

‘În privinţa lucrărilor de infrastructură, astăzi, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ‘Autostrada Bacău-Paşcani’, judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi. Prin aprobarea acestor indicatori, Guvernul atinge unul dintre obiectivele care fac parte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, precum şi din Masterplanul general de transport, cu o valoare totală a acestei investiţii care se ridică la 7,4 miliarde lei, cu o durată de execuţie de 30 de luni. Vorbim despre un traseu de 77 de km şi o lăţime de 26 de m şi 9 noduri rutiere şi un obiectiv important finanţat din fonduri externe nerambursabile – PNRR, la care se adaugă bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii’, a afirmat Cărbunaru într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks