Ordonanţa de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare, aprobată vineri de Guvern, introduce lanţul scurt de aprovizionare de la fermier la beneficiar, un sistem cu beneficii de ordin economic, social, de mediu şi de sănătate.
‘Pentru următorii 2 ani, autorităţile contractante care atribuie contracte de achiziţie publică ce au ca obiect produse agroalimentare aplică criteriul de atribuire cel mai bun raport calitate-preţ, în următoarele condiţii: ponderea stabilită privind calitatea va fi de 60% din punctajul total şi este compusă din: 30% pentru factorul de evaluare ‘lanţul de aprovizionare’ şi 30% pentru realizarea unei etape de producţie în regiunea de dezvoltare. Prin ‘lanţul de aprovizionare’ se înţelege circuitul de aprovizionare care implică un număr de operatori economici implicaţi în producerea, fabricarea şi comercializarea produselor’, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Este o măsură luată în acord cu fermierii şi cu reprezentanţii domeniului agricol, în scopul susţinerii industriei agroalimentare din România şi a asigurării produselor alimentare de calitate şi la un cost cât mai accesibil pentru cetăţeni, precizează sursa citată.