test
Acasă55Guvernul a aprobat ratificarea acordului cu BIRD privind un împrumut de aproximativ...

Guvernul a aprobat ratificarea acordului cu BIRD privind un împrumut de aproximativ 590 de milioane de euro

Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege pentru ratificarea acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, în valoare de 591,9 milioane de euro.

Este vorba despre cea de-a doua finanţare programatică pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă, informează Guvernul, prin intermediul unui comunicat.

‘Acordul de împrumut aferent celei de-a doua finanţări pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are o valoare de 591,9 milioane de euro şi a fost semnat la Bucureşti la 17 iulie 2023. Împrumutul este acordat pe o perioadă de 12 ani, din care 5 ani perioadă de graţie, rambursarea urmând a fi realizată în rate semestriale egale, după perioada de graţie (perioada de rambursare fiind 2028-2035)’, menţionează sursa citată.

Conform expunerii de motive a proiectului, printr-un memorandum din 2022, Guvernul şi preşedintele României au aprobat negocierea şi semnarea acordului de împrumut aferent primei finanţări programatice pentru politici de dezvoltare pentru creştere verde şi incluzivă dintre România şi BIRD, precum şi a acordului de principiu pentru contractarea celui de-al doilea împrumut, în valoare de 500 de milioane de dolari. Prima finanţare, în valoare de 600 milioane de euro, a fost disponibilizată de către finanţator în cursul lunii decembrie 2022. Pe parcursul pregătirii celui de-al doilea împrumut, banca şi-a exprimat disponibilitatea de a majora suma până la 650 de milioane de dolari.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks