Guvernul a aprobat marţi noua Strategie naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA pentru perioada 2022-2030.
‘Strategia naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA în perioada 2022-2030 a fost elaborată de experţi din cadrul Ministerului Sănătăţii, organizaţii neguvernamentale, membrii Comitetului Naţional de Coordonare HIV/SIDA şi Tuberculoză, precum şi de experţi internaţionali cu responsabilităţi în acest domeniu. Infecţia HIV reprezintă o prioritate de sănătate publică, fiind diagnosticate aproape 1.000 de cazuri noi anual, iar controlul ei presupune prevenirea îmbolnăvirilor, testarea corespunzătoare şi tratamentul persoanelor infectate’, informează un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit sursei citate, România asigură persoanelor infectate HIV/SIDA şi celor din cadrul grupurilor vulnerabile cu risc crescut de infectare HIV acces egal, necondiţionat şi continuu la servicii de prevenire, tratament, îngrijire medicală, precum şi servicii sociale, fără discriminare.
Principalele obiective ale acestei strategii se referă la:
*Creşterea accesului grupurilor prioritare la servicii de prevenire HIV şi a accesului tinerilor la cunoştinţe despre HIV/SIDA;
* Creşterea accesului la testare şi diagnostic HIV a grupurilor prioritare, a gravidelor şi a altor grupuri la risc;
* Asigurarea accesului universal, continuu, nediscriminatoriu şi rapid al persoanelor diagnosticate cu HIV/SIDA la tratament şi îngrijiri în vederea creşterii calităţii vieţii în relaţia cu sănătatea şi prevenirii transmiterii secundare a virusului HIV;
Bugetul total necesar pentru implementarea Strategiei în următorii 3 ani este de peste 1,2 miliarde lei, buget care include şi asigurarea tratamentului pentru persoanele cu HIV aflate în tratament, menţionează MS.
Ultima strategie aprobată în domeniu a fost cea aferentă perioadei 2004-2007.