Acasă55Guvernul a aprobat suspendarea urmării penale pentru trecerea frauduloasă a frontierei în...

Guvernul a aprobat suspendarea urmării penale pentru trecerea frauduloasă a frontierei în cazul solicitanţilor de azil

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri suspendarea urmării penale, respectiv a judecăţii pentru trecerea frauduloasă a frontierei pe perioada derulării procedurii de azil în cazul solicitanţilor de azil, printr-un proiect de lege care aduce modificări aduse la Legea nr.122/2006 privind azilul în România.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, proiectul de lege prevede modificarea articolul 11 din Legea nr.122/2006 privind azilul în România, pentru garantarea drepturilor solicitanţilor de azil şi evitarea dispunerii unor soluţii faţă de aceştia, în cauzele penale, sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 262 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

‘Astfel, au fost incluse modificări exprese, care să permită suspendarea urmăririi penale, respectiv a judecăţii pe perioada derulării procedurii de azil’, se arată în comunicat.

În plus, precizează sursa citată, pentru cazurile în care s-a pronunţat, totuşi, o hotărâre definitivă de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, pronunţată pentru infracţiunea de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, a fost introdusă o normă expresă care permite aplicarea cazului de revizuire prevăzut la art. 453 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks