Guvernul a aprobat, joi, ca România să accepte 100.000 de lucrători străini și în anul 2023. „Pentru anul 2023 se stabileşte un contingent de 100.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România”, arată actul normativ adoptat de Executiv.
Reamintim că și pentru anul 2022 a fost stabilit un contingent de 100.000 de lucrători străini nou ce pot fi admişi pe piaţa forţei de muncă din România.
Guvernul precizează că până la data de 14 septembrie 2022, din contingentul de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2022, la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări au fost eliberate 64.894 avize de angajare/detașare.
În plus, la data de 15 septembrie 2022, Inspectoratul General pentru Imigrări avea și în lucru un număr de 8.665 de solicitări pentru eliberarea avizelor de angajare pentru anul în curs.
Prin comparație, potrivit informațiilor furnizate de către aceeași instituție, din contingentul total de 50.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă pentru anul 2021, au fost eliberate peste 38.000 de noi avize de angajare.
Iar din contingentul de 30.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2020 au fost eliberate 22.304 avize de angajare/detașare, (cu aproximativ 7.000 mai puțin fată de anul 2019).
În cursul anului 2019, din contingentul total de 30.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2019, au fost eliberate 29.795 avize de angajare/detașare.
Conform datelor comunicate de Inspectoratul General pentru Imigrări, numărul străinilor cu permis de ședere în scop de angajare, detașare sau activități dependente, aflați pe teritoriul României, era de 45.763, la data de 14 septembrie 2022.
Dintre acestea numărul permiselor unice emise (primul permis emis, persoana nu a mai deținut în ultimele 6 luni un drept de ședere pe teritoriul României) era, la data de 14.09. a.c., de 25.392.
Permisul unic este documentul de identitate, eliberat străinului de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul de şedere şi de muncă al acestuia pe teritoriul României.
Prin comparație, în anul 2019 au fost emise 21.263 permise unice, în anul 2020 au fost emise 14.413 permise unice iar în anul 2021 au fost emise 23.527 permise unice.
În ceea ce privește numărul permiselor de ședere în scop de detașare emise (primul permis emis, pentru persoana care nu a mai deținut în ultimele 6 luni un drept de ședere pe teritoriul României), era, la data de 14.09. a.c. de 55.
Prin comparație, au fost emise 1.538 permise de ședere în scop de detașare în anul 2019, 478 permise de ședere în scop de detașare în anul 2020, 306 permise de ședere în scop de detașare în anul 2021.
Permisul de ședere în scop de detașare este documentul de identitate care se eliberează străinului de către Inspectoratul General pentru Imigrări, în condiţiile legii, şi atestă dreptul de şedere şi de muncă în baza detaşării pe teritoriul României.
Conform datelor comunicate de Inspecția Muncii, numărul de contracte de muncă active înregistrate de angajatori români pentru salariați cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene sau state membre ale Spațiului Economic European, respectiv ai Confederației Elvețiene, în perioada de referință – 13.09.2022, a fost de 78.402.
În perioada 01.01.2021-12.10.2021, numărul de contracte de muncă nou înregistrate de angajatori români pentru salariați cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene sau state membre ale Spațiului Economic European, respectiv ai Confederației Elvețiene, a fost de 36.265.
Pentru comparație, numărul de contracte de muncă nou înregistrate de angajatori români pentru salariați cetățeni străini non UE, SEE sau Confederația Elvețiană, în anul 2020 a fost de 25.683 iar în anul 2019 de 28.954.
Articolul Guvernul a aprobat un contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă, pentru 2023 apare prima dată în Ecopolitic.