Guvernul a decis, în şedinţa de vineri, dublarea premiilor pentru sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor.
‘Îmi face plăcere să ne reamintim cu toţii împreună că anul viitor este şi anul Jocurilor Olimpice de la Paris şi în această perspectivă, pentru a susţine performanţa la cel mai înalt nivel, Guvernul a decis dublarea premiilor pentru sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris. Până în prezent, vă dau câteva cifre de context, s-au calificat la diverse sporturi olimpice 60 de atleţi români şi există şanse reale să mai avem în delegaţia României de la Paris, de la vară, încă aproximativ 25’, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la Palatul Victoria, după şedinţa Executivului.
El a menţionat că pentru un sportiv care s-a calificat pe locul 1 la un sport olimpic prima se va majora la 84.000 de lei, pentru seniori. AGERPRES / (A – autor: Dana Piciu, editor: Marius Frăţilă)