Acasă55Guvernul acordă granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar

Guvernul acordă granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de vineri, printr-o ordonanţă de urgenţă, o serie de măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităţilor din domeniul agroalimentar, cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

Pe agenda şedinţei figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea articolului 262 alineat (3 ^2) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi pentru modificarea OUG nr.19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale.

Va fi adoptat şi un memorandum privind acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care administrează aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de pasageri şi mai mic de 3 milioane pasageri, pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemia COVID-19, în baza articolului 107 alineat (3) litera b) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi a Cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19, promovat de Comisia Europeană.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks