Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri suma de 1,5 miliarde de lei pentru administraţiile locale, reprezentând cheltuieli de capital şi finanţarea lucrărilor de infrastructură, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.
De asemenea, Ciolacu i-a asigurat ‘pe toţi primarii’ că Guvernul va aproba şi în şedinţele următoare ‘cheltuielile esenţiale de care administraţia locală are nevoie’, dar şi pentru plăţi necesare unor ‘investiţii prioritare’.
‘Alocăm, astăzi, fondurile necesare autorităţilor locale pentru cheltuielile descentralizate privind asistenţa socială, astfel încât să poată încheia toate autorităţile locale fără nicio problemă anul în curs. De asemenea, vom acorda suma totală de aproximativ 1,58 de miliarde de lei, care va merge pentru acoperirea cheltuielilor curente şi de capital ale autorităţilor locale, precum şi pentru finanţarea lucrărilor de infrastructură, prioritate fiind normal exerciţiul financiar trecut. Aş vrea să-i asigur pe toţi primarii că şi în următoarele şedinţe de Guvern vom aproba acele cheltuieli esenţiale de care administraţia locală are nevoie, plus finanţarea investiţiilor prioritare’, a spus premierul Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern. AGERPRES / (AS – autor: Eusebi Manolache, editor: Marius Frăţilă)