Guvernul de la Chişinău a aprobat vineri Planul Naţional de Acţiune pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) pentru perioada 2024-2027, realizat în colaborare cu numeroase instituţii şi în urma unor consultări active cu societatea civilă, potrivit unui comunicat al Direcţiei comunicare şi protocol a guvernului, informează MOLDPRES.
Documentul strategic de aliniere a legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar este structurat în conformitate cu cele 33 de capitole şi conţine şapte compartimente, care includ măsurile de implementare ale acţiunilor prevăzute, instituţiile responsabile, termenii de realizare şi sursele de acoperire a cheltuielilor planificate.
„Obiectivul nostru naţional este pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană, până în anul 2030. De acum înainte, Planul reprezintă fundamentul nostru pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană. Prin intermediul acestuia, ne angajăm să adaptăm şi să integrăm legislaţia europeană în cadrul legislaţiei noastre naţionale”, a subliniat ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va asigura coordonarea generală a procesului de implementare a Planului, inclusiv după fiecare Raport de Extindere al UE.
Sursa: AGERPRES
Articolul Guvernul de la Chişinău a aprobat Planul Naţional de Acţiune pentru Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro