AcasăPoliticaGuvernul, după negocierile cu sindicatele: Până la data de 15 iulie, Ministerul...

Guvernul, după negocierile cu sindicatele: Până la data de 15 iulie, Ministerul Muncii trebuie să finalizeze proiectul noii legi a salarizării; stimulente pentru debutanţi şi cadrele didactice din zone defavorizate

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu s-au întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii sindicatelor din Educaţie, pentru a continua dialogul pentru rezolvarea problemelor semnalate în cadrul sistemului de învăţământ. În plus, reprezentanţii Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate, potrivit unui comunicat de presă remis Ecopolitic.

Executivul anunţă că va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare.

Sindicatele din educaţie au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, liderul PSD Marcel Ciolacu şi mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi, bineînţeles de dorinţa colegilor.

Oferta Guvernului este cea pe care am mai avut-o în urmă cu câteva zile, altceva în plus, nimic, a spus Simion Hăncescu, liderul FSLI. Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest, a arătat şi Marius Nistor, la Palatul Victoria.

”Reprezentanţii Guvernului au propus stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate.Totodată, Guvernul si-a menţinut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. Aceasta măsura, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8”, a anunţat Executivul într-un comunicat oficial.

”Guvernul isi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare si in eliminarea inechităţilor din legea salarizării. In acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. sa poata fi înaintat Parlamentului Romaniei pentru aprobare”, se menţionează în comunicat.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare, mai anunţă Executivul.

Articolul Guvernul, după negocierile cu sindicatele: Până la data de 15 iulie, Ministerul Muncii trebuie să finalizeze proiectul noii legi a salarizării; stimulente pentru debutanţi şi cadrele didactice din zone defavorizate apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks