Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă care prevede măsuri pentru stingerea unor obligaţii fiscale şi bugetare ale CFR Marfă SA.
Potrivit notei de fundamentare, prin acest act normativ se reglementează o procedură accelerată de trecere în proprietatea statului a bunurilor mobile şi imobile ale SNTFM CFR Marfă în vederea stingerii creanţelor fiscale şi bugetare.
În şedinţa de Guvern urmează să fie discutat în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Conform notei de fundamentare a proiectului, în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi a unei bune funcţionări a pieţei interne, ‘sunt reglementate aspecte referitoare la protejarea directă sau indirectă a consumatorilor împotriva unor majorări nejustificate de preţuri şi disfuncţionalităţi evidente ale pieţei, în perioadele de stare de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi stare de război, stare de asediu şi stare de urgenţă, stare de alertă sau alte situaţii de criză stabilite explicit prin acte normative’.
‘În acest sens, Guvernul României va stabili, prin hotărâre de Guvern, pentru o perioadă determinată, produsele sau categoriile de produse şi/sau serviciile considerate în situaţie de risc speculativ ce pot afecta buna funcţionare a economiei sau bunăstarea consumatorului şi va detalia procedura de analiză, aplicare şi colaborare dintre Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Consiliul Concurenţei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi alte autorităţi sau instituţii publice competente pentru punerea în aplicare a prevederilor hotărârii de Guvern. Proiectul de act normativ cuprinde tipurile de acţiuni interzise în ceea ce priveşte produsele sau categoriile de produse şi/sau serviciile avute în vedere, precum şi criteriile ce vor fi avute în vedere, prin hotărâre de Guvern, pentru perioada stabilită, în vederea punerii în aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă’, se explică în document.
Executivul va discuta şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale.
‘Prezentul act normativ reglementează măsuri pentru protejarea şi sprijinirea salariaţilor angajatorilor naţionali care subcontractează servicii, în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale rezultate în cadrul prestării categoriilor de servicii prevăzute în anexa la Legea nr. 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, prin prezentul act normativ se reglementează, în mod similar cu situaţia legiferată în cazul detaşării transnaţionale, răspunderea contractantului căruia întreprinderea îi este subcontractant direct privind răspunderea în solidar cu aceasta sau în locul său pentru drepturile salariale nete restante aferente salariului brut pe ţară garantat în plată, cu menţinerea în sarcina subcontractantului a obligaţiei de plată a diferenţei datorate salariatului până la acoperirea integrală a drepturilor salariale cuvenite acestuia potrivit contractului individual de muncă, precum şi a sumelor privind plata contribuţiilor asigurărilor sociale aferente’, se spune în nota de fundamentare.
Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un proiect de lege privind obligaţiunile garantate, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar.
În şedinţa de Guvern va fi analizat şi un proiect de hotărâre privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugete locale, prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei, pentru finanţarea în anul 2022 a unor cheltuieli de capital ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat.
Prin proiectul de act normativ urmează să fie aprobată repartizarea sumei de 10.078.000 lei din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale, prevăzută în bugetul Ministerului Educaţiei pe anul 2022, pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare şi asigurarea cu utilităţi a acestora la unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care au fost finanţate în anul 2021.
Un alt proiect de hotărâre aflat pe agenda Guvernului vizează aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2022-2023.
Tot printr-o hotărâre, Executivul va aproba plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2021.
Guvernul va decide, prin altă hotărâre, cu privire la scoaterea din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, Instituţiei Prefectului din municipiul Bucureşti şi din judeţele Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, pentru protecţia populaţiei refugiate în contextul escaladării conflictului din Ucraina.
Printr-o altă hotărâre, Guvernul va aproba acordarea de ajutoare de urgenţă în sumă totală de 1.004.500 lei pentru sprijinirea unui număr total de 226 familii şi persoane singure din 30 de judeţe şi municipiul Bucureşti care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, accidente ori situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora.
Pe agendă se mai află indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii ‘Realizare pasaj rutier la intersecţia DN 1 cu DN 73A (Predeal)’.
Guvernul urmează să aprobe şi un memorandum având ca temă încadrarea schemei de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil datorat conflictului armat din Ucraina în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român.
Un alt memorandum aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern vizează aprobarea Programului Naţional de Reformă 2022.