Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea poliţiei militare.
‘Iniţierea unei noi abordări conceptuale asupra locului şi rolului corpului poliţiştilor militari din Armata României este dictată în principal de efortul de a obţine un nivel de interoperabilitate cât mai ridicat cu structurile altor forţe armate în cadrul misiunilor şi operaţiilor militare şi de a răspunde la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte. (…) În definirea misiunilor unităţilor de poliţie militară, trebuie plecat de la locul şi rolul acesteia în structura armatei. În acest scop poliţia militară trebuie prin pregătirea specifică, formele şi procedeele de acţiune, să atingă nivelul de profesionalism şi dotare al structurilor similare din armatele ţărilor membre NATO’, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Totodată, Guvernul va modifica şi completa printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă unele acte normative din domeniul silviculturii.
‘Măsurile legislative propuse vizează punerea în aplicare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C2 – Păduri şi Protecţia Biodiversităţii, Ţintele 25 şi 26 Investiţii 1. Campanie naţională de împădurire şi reîmpădurire, inclusiv păduri urbane, prin care România trebuie să împădurească şi să reîmpădurească o suprafaţă de 56 700 ha, până în anul 2026. De asemenea, vizează accesul în regim de urgenţă al operatorilor economici specializaţi, pentru remedierea unor defecţiuni prin operaţiuni speciale la alte orizonturi de exploatare din cadrul capacităţilor existente şi pentru repunerea în funcţiune a capacităţilor de existente şi repunerea în funcţiune a capacităţilor de producţie nefuncţionale, în vederea suplimentării producţiei de petrol şi gaze naturale’, conform notei de fundamentare a proiectului.
Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă vizează gestionarea contribuţiei financiare acordate României din Rezerva de ajustare la Brexit.
Actul normativ are ca scop stabilirea cadrului general de gestionare a fondurilor alocate României din Rezerva de ajustare la Brexit, precum şi asigurarea unui management financiar eficient şi eficace al acestor fonduri, se spune în nota de fundamentare.
Tot prin ordonanţă de urgenţă, Executivul va decide cu privire la sprijinirea entităţilor stabilite în România, în vederea participării la proiecte de colaborare susţinute financiar prin intermediul Fondului European de Apărare (EDF).
‘Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă se propune stabilirea responsabilităţilor autorităţilor naţionale competente, în special ministerele implicate, pentru a sprijini competitivitatea, eficienţa şi capacitatea de inovare a industriei româneşti de apărare, prin susţinerea cooperării transfrontaliere între entităţile din România şi cele din alte state ale UE, contribuind astfel la creşterea autonomiei strategice a Uniunii, prin consolidarea şi îmbunătăţirea agilităţii lanţului de aprovizionare şi a celui valoric din domeniul apărării, lărgind cooperarea transfrontalieră între entităţile juridice şi promovând o mai bună exploatare a potenţialului industrial al inovării, cercetării şi dezvoltării tehnologice în fiecare etapă a ciclului industrial de viaţă al produselor şi tehnologiilor din domeniul apărării’, se explică în nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie, precum şi a altor proiecte de interes public major care utilizează energie regenerabilă.
Prin hotărâre, Executivul va aproba Strategia naţională privind îngrijirea de lungă durată şi îmbătrânirea activă pentru perioada 2023-2030.
Tot printr-un proiect de hotărâre, va fi suplimentat bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022.
Guvernul va aloca, prin hotărâre, din bugetul pe anul 2022, suma de 189.245.718,38 lei reprezentând 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 9 decembrie 2022, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante, respectiv teatre, opere şi filarmonici pentru judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
Executivul va decide şi cu privire la alocarea de sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe, în vederea plăţii unei tranşe aferente cotizaţiei anuale a României la bugetul Instrumentului European pentru Pace (EPF), pilonul II.
Pe agenda reuniunii guvernamentale figurează şi un memorandum privind aprobarea negocierii şi semnării Acordului privind parteneriatul strategic in domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi între Guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei.
Un alt memorandum vizează aprobarea de măsuri privind consolidarea parteneriatului strategic cu judeţele sprijinite din Fondul pentru o Tranziţie Justă în perioada 2021-2027 prin semnarea unei declaraţii comune între Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi consiliile judeţene pentru lansarea Programului Tranziţie Justă 2021-2027.