Meciul dintre Viborg HK şi SCM Râmnicu Vâlcea, programat pe 9 ianuarie, în Danemarca, în Grupa D a competiţiei de handbal feminin EHF European League a fost amânat pentru o dată ulterioară din cauza unor teste pozitive la Covid-19 la clubul danez.
”Viborg HK a informat despre mai multe persoane din cadrul clubului care au fost testaţe pozitiv pentru virusul SARS-CoV-2, prin urmare, se poate presupune că există o infecţie în echipă iar persoanele infectate ar trebui să fie izolate până când situaţia este stabilă în cadrul echipei, drept pentru care EHF e luat decizia de a se amâna partida”, precizează clubul vâlcean într-un comunicat postat pe Facebook.
Celălalt meci din grupă, Chambray Touraine Handball (Franţa) – Vaci NKSE (Ungaria), va avea loc pe 8 ianuarie, conform programării.
Acestea erau meciurile din prima etapă a grupei. Astfel, SCM va juca primul său meci pe 16 ianuarie, acasă, cu Vaci NKSE.
Măgura Cisnădie va debuta în Grupa C pe 8 ianuarie, acasă, contra formaţiei norvegiene Storhamar Handball Elite, iar CS Minaur Baia Mare va juca primul său meci din Grupa B pe 9 ianuarie, acasă, împotriva formaţiei poloneze MKS Zaglebie Lubin.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)