SCM Râmnicu Vâlcea a cerut amânarea meciului derby cu liderul CS Rapid Bucureşti, programat joi, în Capitală, în Liga Naţională de handbal feminin din cauza mai multor teste pozitive la Covid-19 în lotul său, a anunţat clubul pe pagina sa de Facebook.
”În urma deplasării în Franţa pentru jocul cu Chambray Touraine Handball din EHF European League, la revenirea în ţară, anumite sportive au acuzat simptome care pot fi asociate cu coronavirus, astfel mai multe sportive au fost depistate pozitiv pentru testul Covid. Persoanele în cauză vor fi carantinate conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, dat fiind situaţia prezentă în echipa noastră, Direcţia Publică de Sănătate Vâlcea a luat decizia de a carantina o parte dintre membrii clubului nostru”, se arată în comunicat.
Preşedintele Secţiei de handbal a clubului, Florin Verigeanu, a declarat că probabil nici meciul cu Viborg, din EHF European League, nu se va putea disputa.
”Din păcate s-a repetat scenariul din sezonul trecut, atunci când, după deplasarea de la Brest (Franţa), au apărut primele cazuri pozitive în echipa noastră. Conform protocolului medical al FR Handbal, am trimis înştiinţarea primită din partea DSP Vâlcea, în care se arată că mai multe sportive şi membri ai staff-ului vor trebui să stea în carantină pentru perioada stabilită de lege, şi am cerut amânarea jocului cu Rapid pentru o dată ulterioară. Probabil că nici jocul de la Viborg, din Danemarca, nu se va disputa. Aşteptăm deciziile celor două foruri în privinţa partidelor programate mâine, 27.01.2022, şi duminică, 30.01.2022. Din fericire, jucătoarele nu prezintă simptome grave şi sperăm că în câteva zile ele vor fi apte pentru reînceperea antrenamentelor”, a fost fostul fotbalist Florin Verigeanu.
SCM Râmnicu Vâlcea a învins în deplasare echipa franceză Chambray Touraine Handball, cu scorul de 26-25 (12-14), sâmbătă seara, într-un meci din Grupa D a competiţiei feminine de handbal EHF European League.
SCM (locul 3 în Liga Florilor) urma să joace joi, de la ora 18:00, cu liderul Rapid, la Bucureşti, în etapa a 13-a Ligii Naţionale, ultima a turului.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea)