Jandarmii şi poliţiştii harghiteni au intervenit de 14 ori, în ultimele două zile, pentru îndepărtarea urşilor a cărora prezenţă a fost semnalată, la numărul de urgenţă 112, în localităţile Şimoneşti, Fitod, Corbu, Borsec, Băile Tuşnad, Odorheiu Secuiesc şi Lunca de Sus.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, sâmbătă au fost înregistrate şase apeluri, primul fiind primit la o oră după miezul nopţii, prin care era anunţată prezenţa unui urs în apropierea caselor din comuna Şimoneşti. Patrula de jandarmerie trimisă acolo a îndepărtat animalului în afara zonei locuite.
La aproximativ 5 ore distanţă a fost semnalată prezenţa unui urs în apropierea satului Fitod, dar până la sosirea echipajului de jandarmerie ursul a plecat singur, lăsând însă în urma sa mai multe garduri distruse.
De asemenea, două apeluri au fost făcute din comuna Corbu, un urs fiind văzut în grădina unei case, unde mânca mere. Patrula de ordine publică, formată dintr-un jandarm şi un poliţist, trimisă de fiecare dată la solicitare, nu a găsit animalul sălbatic acolo unde a fost semnalat.
Jandarmii harghiteni au mai fost solicitaţi de două ori, în oraşul Borsec şi în oraşul Băile Tuşnad. Dacă la prima solicitare nu a fost nevoie de intervenţie, la al doilea apel, jandarmii au îndepărtat ursul din apropierea unei benzinării.
Duminică au fost înregistrate şapte apeluri de acest gen. Primul anunţa apariţia unui urs în apropierea unui depozit de lângă municipiul Odorheiu Secuiesc. Patrula de ordine publică a ajuns în scurt timp la faţa locului şi a intervenit pentru alungarea animalului sălbatic.
A fost, din nou, semnalată prezenţa unui urs în comuna Corbu, patrula de ordine publică îndepărtând ursul din curtea unde a fost observat. În acelaşi loc, tot o patrulă de ordine publică a intervenit şi în cursul serii.
Totodată, în cursul serii a fost anunţată prezenţa a doi urşi care mâncau mere, în comuna Lunca de Sus, animalele plecând până la sosirea echipajului de jandarmerie.
Sursa citată a mai arătat că, în decurs de aproximativ o oră, a fost nevoie de două intervenţii ale jandarmilor pentru îndepărtarea a câte unui urs din oraşul Borsec.
Ultimul apel de duminică a fost făcut în cursul serii, din oraşul Băile Tuşnad, fiind semnalată prezenţa unui urs pe o stradă din localitate. Patrula de jandarmerie a îndepărtat animalul în afara staţiunii.
În noaptea de duminică spre luni a fost anunţată prezenţa unui urs în oraşul Borsec, dar patrula de jandarmerie nu a mai găsit animalul sălbatic nici acolo şi nici în apropierea localităţii.
În toate cazurile, patrulele au mai rămas în zonă pentru o perioadă, pentru a se asigura că pericolul nu mai este iminent şi au fost anunţate autorităţile cu atribuţii în acest domeniu.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trimis mesaje de avertizare RO-ALERT locuitorilor din zonele menţionate.