AcasăStiri generaleHarghita: 41 de poliţişti diagnosticaţi cu COVID-19, de la începutul pandemiei; unul...

Harghita: 41 de poliţişti diagnosticaţi cu COVID-19, de la începutul pandemiei; unul a decedat

Un număr de 41 de poliţişti din cadrul IPJ Harghita au fost confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei, unul dintre aceştia pierzând lupta cu boala în luna decembrie a anului trecut, a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gheorghe Filip. ‘De la începutul pandemiei am avut 40 de poliţişti confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2, al 41-lea a decedat, din păcate. E vorba de poliţistul care a decedat la Braşov, dar a fost coleg cu noi şi a fost răpus de boală. Tot în această perioadă am avut 39 de poliţişti aflaţi în carantină sau izolare, după caz, stabiliţi ca fiind contacţi ai celor confirmaţi şi atunci s-a impus măsura izolării şi în cazul unora dintre ei chiar a carantinării’, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita. Acesta a ţinut să sublinieze că poliţiştii nu au contractat virusul în timpul serviciului, în exercitarea atribuţiilor lor, ci în activităţi individuale, personale şi familiale, în timpul liber, în cadrul altor activităţi decât cele profesionale, poliţieneşti. ‘Am simţit că ne lipsesc în perioada în care am fost nevoiţi să lucrăm fără ei, regretăm nespus pierderea colegului nostru, dar Slavă Domnului că ceilalţi au câştigat lupta şi au revenit la serviciu’, a arătat Gheorghe Filip. El a mai spus că, de la începutul acestui an, un sigur poliţist a fost confirmat cu noul coronavirus, acesta fiind declarat deja vindecat, în acest moment nefiind înregistrat niciun caz de îmbolnăvire la IPJ Harghita. Potrivit sursei citate, în cursul zilei de miercuri începe campania de vaccinare anti-COVID 19 în rândul angajaţilor IPJ Harghita, printre cei care se vor imuniza în prima zi numărându-se şi inspectorul şef dar şi purtătorul de cuvânt al instituţiei. ‘Este opţiunea fiecărui coleg de-al nostru, dar este interesul nostru, al tuturor, să fim sănătoşi şi să nu reprezentăm un risc nici pentru sănătatea celor din jur’, a conchis Gheorghe Filip.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks